Articole

Scoala Off Road

Nu eşti încă sigur pe cunostiintele tale sau vrei să îţi cunoşti maşina de teren mai bine?  Încearcă Şcoala noastra de pilotaj off-road!  Suntem fani dedicati Land Rover.  S-ar putea sa te molipsesti 🙂

Înainte să te gândeşti la troliu, hi-lift sau proiectoare, „accesoriul” care trebuie „preparat” cum trebuie pentru o aventură în teren…eşti chiar tu, pilotul.

La finalul tutorialului vei şti cum să parcurgi în siguranţă trasee departe de civilizaţie, să depăşeşti obstacole şi…să aduci maşina întreagă acasă. Atenţie, nu e un curs de pregătire pentru competiţii şi NU presupune viteze mari!

• weekend de şcoală şi raid de aventură (minim 100 de km la volan în teren variat, vei conduce maşini de şcoală şi pe a ta)

• poţi veni cu maşina ta, e recomandat dar nu obligatoriu

• instructori pregătiţi în Camel Trophy şi rally-raideri cu experienţă în Africa şi Asia – toţi sunt persoane responsabile şi cu noţiuni solide de customer-care

Adresabilitate: persoane de minim 18 ani, cu permis valid de conducere, indiferent de sex. Doamnele vor primi la cerere echipament şi tratament special ca experienţa să fie mai puţin prăfuită, udă şi obositoare. Efortul fizic e moderat.

Pentru grupuri de 3-30 de persoane; locaţiile şi acomodarea le vom sugera noi.

Sumarul Şcolii:

Mecanică – suspensii, tracţiune, frâne, intervenţii şi improvizaţii în teren

Anticiparea obstacolelor – pregătire, observaţie, puncte sensibile sub maşină, prescouting

Ritm şi navigaţie – viteza în teren, tempo convoi, comunicaţii, GPS, hărţi, orientare

Echipament şi obstacole – şanţuri, vaduri, noroi, pante, nisip

Securitate – la volan, la troliu şi hi-lift, spectatori

CIMG0021 CIMG0030 CIMG0027 CIMG0022 (2)