Teambuilding şi activitati outdoor pentru compania dumneavoastră.  Acestea reprezinta specializarea noastra.

Dumneavoastră aveţi un grup, un buget, un orizont ferm de timp şi aşteptări înalte.

Noi vă asigurăm platforma tehnică, traineri, facilitatori, animatori şi staff, plus o plajă de peste 80 de activităţi în aer liber. Cu o doză solidă de creativitate.

Împreună vom face din acţiunea dumneavoastră un eveniment unic şi memorabil!

Theodore Kemper, un sociolog respectat afirma în 1987 că ne definesc patru emoţii(sentimente) primare – Frica, Furia, Depresia şi Satisfacţia.

Acestea sunt atât de puternice şi intim viscerale încât interpretarea lor socială şi personală trebuie făcută prin alte patru emoţii secundare – Vina, Ruşinea, Resemnarea şi Mândria, care mai apoi vor genera reacţii psihologice şi decizii.

În viaţa de zi cu zi experienţele personale şi contextul social din care faceţi parte vor face conexiunile între cele două categorii de trăiri.

Într-un TEAM EVENT OUTDOOR vă construim un cadru sigur, amuzant şi provocator în care prin experienţe directe să trăiţi şi împărtăşiţi, ca echipă, emoţii autentice pe care să le interpretaţi dumneavoastră sau HR-ul dumneavoastră,  fără ajutorul nostru.

În TEAMBUILDING ne vom ocupa noi atât de setarea cadrului cât şi de managementul emoţional, sau de „traducerea” emoţiilor primare în cele secundare şi mai departe în căi de acţiune spre obiectivele organizaţiei dumneavoastră.

Mai mult de atat va putem asigura absolut toate aspectele logistice legate de desfasurarea evenimentului. Veti avea un singur partener contractual pentru tot ce inseamna serviciile prilejuite de desfasurarea evenimentului:

  • servicii cazare si masa
  • inchirieri sali de conferinte si dotari
  • organizari petreceri si momente festive (sunet, lumini, animatie, etc)
  • transport si transferuri cu microbuze, autocare, auto

Vă invităm să alegem împreună programul ce se potriveşte obiectivelor companiei dumneavoastră!